Când prezentul nu mai este trecutul devine un prezent. Pentru o parte din oameni, acest trecut devenit prezent este o resursă. Fie că ne place sau nu, bătrânețea face parte dintr-un firesc al vieții. Ne este ușor să o privim în natură, atunci când dintr-o sămânța sădită iese o minunată plantă, care va ajunge la o maturitate și apoi întră într-un proces de uscare, dar ne este foarte greu să o acceptăm că o realitate atunci când vine vorba de noi. De ce se întâmplă asta?
Pentru că vârstă a treia vine cu multe schimbări fizice, cu schimbări organice, sistemice și psihice. Toate acestea variază de la o persoană la alta. Unele sisteme se deteriorează rapid, pe când altele aproape deloc. Ne este greu să acceptăm că nu mai suntem ceea ce am fost.
La noi în popor există o vorba „ inimă își dorește multe, dar corpul incetinește”. Fiecare dintre noi avem o capacitate de rezervă sau rezervă a organelor, și este acea abilitate a organelor și sistemelor corpului de a depune efort de 4-10 ori mai mult decât de obicei, în momente de stres. Cu vârsta, nivelul rezervei tinde să se reducă și mulți vârstnici sunt incapabili să cerințele fizice suplimentare la fel de bine că înainte.
Un alt fenomen care apare la vârsta a treia este îmbătrânirea creierului. Declinul memoriei de lungă durată tinde să înceapă spre sfârșitul deceniului al șaselea de viață, pe când capacitatea de a înțelege cuvinte nefamiliare pe baza contextului rămâne puternică până la sfârșitul deceniului al optulea.
Văzul și auzul suportă de asemea modificări. Ochii vârstnici au nevoie de mai multă lumina pentru a vedea, sunt mai sensibili la lumina puternică reflectată. Pot apărea dificultăți la perceperea reliefului sau a culorilor, ori la activități cotidiene că lectură, cumpărături sau gătitul.
Forța, rezistența, echilibrul și timpul de reacție sunt și ele afectate de procesul de îmbătrânire. Adulții își pierd între10-20% din forță până la 70 de ani și mai mult după aceea. Rezistență scade constant o dată cu trecerea anilor, mai ales la femei. În studiile controlate pe oameni cu vârstă cuprinsă 60 și 90 de ani, programele de antrenament cu greutăți, antrenament de forță sau cel de rezistență cu durate între opt săptămâni și doi ani au sporit forța musculară, volumul muscular și mobilitatea, viteză, rezistenț și puterea musculară a picioarelor și activitatea fizică spontană.
Cea mai dureroasă problemă cu care ne confruntăm la bătrânețe se pare că este deteriorarea psihică. În America, numai 6% dintre vârstnici declară suferințe psihice frecvențt (Moore et al., 2004). Totuși, perturbările psihice și comportamentale care apar pot determina afectarea funcțională a activităților majore, precum și deteriorarea cognitivă (van Hooren et al., 2005).
Demența, cea mai des întâlnită la vârstnici este termenul general folosit pentru deteriorarea cognitivă și comportamentală cu cauze fiziologice, suficient de marcată pentru a afecta activitățile cotidiene (Asociația Americană de Psihiatrie, 1994). Deteriorarea cognitivă devine tot mai frecvent întâlnită odată cu înaintarea în vârstă, afectând 5% dintre adulții americani trecuți de 70 de ani, 24% din cei trecuți de 80 ani și 37,4% din cei peste 90 de ani și mai vârstnici (Plassman et al., 2007). Cele mai multe forme de demență sunt ireversibile, dar circa 10% din cazuri pot fi oprite prin diagnosticare și tratamente timpurii. Simptomele clasice ale demenței în mod normal implică o deteriorare treptată și inceată a abilităților de funcționare a persoanei, care nu este reversibilă. Dăunarea creierului afectează funcționarea mentală a persoanei (memorie, atenție, concentrare, limbaj, gândire etc.), iar acestea au în schimb repercusiuni asupra comportamentului. Pierderea neuronilor este un proces natural, dar în bolile care conduc la dementă această apare într-o rată mult mai rapidă, iar rezultatul conduce către un creier care nu mai funcționează în mod normal.
Riscurile deteriorării cognitive poate fi redus cu ajutorul mersului pe joi sau a altor activități fizice, pe termen lung (Abbot et al.,2004; van Gelder et al.,2004; Weuve et al., 2004). Un studiu longitudinal pe 354 de adulți cu vârstă de la 50 de ani în sus a arătat că oamenii cu rețea socială mare sau care aveau contacte sociale frecvente ori se puteau baza pe spijinul emoțional al rudelor sau al prietenilor aveau o posibilitate mai mică de a prezența deteriorare cognitivă 12 ani mai târziu (Holtzman et al., 2004).
Circa două treimi din cazurile de demența pot fi cauzate de boală Alzheimer (BA), o afecțiune degenerativă progresivă a creierului (Gatz, 2007). Simptomele clasice ale bolii Alzheimer sunt deteriorarea memoriei, a limbajului și deficiențele de procesare vizuală și spațială (Cummings, 2004). Cel mai vizibil simptom timputiu este incapacitatea de amintire a întâmplărilor recente sau de asimilare de noi informații. Persoană poate să repete întrebări la care tocmai i s-a răspuns ori să lase neterminată o sarcină cotidiană. Aceste semne pot fi de cele mai multe ori interpretate că semne ale îmbătrânirii firești. Deși nu s-a găsit până acum niciun leac, diagnosticarea timpurie și tratamentul pot să încetinească progresul bolii Alzheimer și să ofere o îmbunătățire a calității vieții.
Și totuși, bătrânețea aduce cu ea și ceva bun. Spune Henri Amiel că „A ști cum să îmbătrânești este o capodoperă a înțelepciunii, și unul din cele mai dificile capitole din marea artă de a trăi.” Odată cu incărunțirea planetei, înțelepciunea a devenit un obiect important al cercetării psihologice. Teoreticienii personalității Jung și Erickson, privesc înțelepciunea că pe punctul culminant al unei vieți întregi de dezvoltare personală.
Surse:
Fotografii autentice și o poveste ce are la bază relația nepoată-bunici
Diane E. Papalia, Sally Wendkos Olds, Ruth Duskin Feldman (2010). Dezvoltarea Umană, Editura Trei
https://ro.wikipedia.org