O povestire a lui Charles Peguy prezintă un om din Evul Mediu care merge pe jos până la Chartres și care, în drumul lui, întâlnește un ins care făcea meseria cea mai grea dintre toate: spărgea piatră.
– Trăiesc că un câine, i-a spus pietrarul. Bătut de ploi, de vânt, de grindină, de soare, fac o muncă istovitoare și prost plătită. Viață mea nu prețuiește nici cât o ceapă degerată. Nici nu merită să fie numită viață.
Ceva mai departe, același om întâlnește un alt muncitor care spărgea piatră, dar care vede lucrurile cu totul altfel.
– Da, este o muncă grea, i-a spus el, dar cel puțîn am în de lucru, pot să îmi hrănesc nevasta și copii. Apoi, trăiesc în aer liber, văd lumea care trece, nu mă plâng. Alții o duc mai rău decât mine.
În fine, ceva mai departe, a întâlnit un al treilea pietrar care l-a privit în ochi și i-a spus:
– Eu construiesc o catedrală!

Sursa: Jean-Claude Carriere